|
|
Catedrala Durham, Marea Britanie Catredrala din
Durham, cunoscuta cu numele complet de Catedrala lui Hristos, a Fecioarei Maria
si a Sfantului Cuthbert din Durham, se afla in orasul Durham din nord-estul
Angliei. Aceasta a fost intemeiata in anul1093 ramanand, pana astazi, un centru
religios activ in viata religioasa a Bisericii Anglicane. Parerea majoritatii este aceea conform careia, Catedrala din Durham constituie unul dintre cele mai bune modele de catedrala normana din Europa. Catedrala a fost adaugata de catre UNESCO in lista monumentelor mondiale, alaturi de Castelul Durham, care se inalta in apropierea acesteia, putin mai sus pe raul Wear.
Catedrala este si locul in care se odihnesc relicvele Sfantului Cuthbert din Lindisfarne, un sfant al secolului al saptelea. Relicvele sunt puse spre inchinare credinciosilor care viziteaza catedrala. Catedrala Durham
mai adaposteste si capul Sfantului Oswald din Northumbria, alaturi de
ramasitele venerabilului Bede. Pelerinii pot urca
cele 325 de trepte pana in varful turnului inalt de 66 de metri. Din turn se
poate vedea intreaga zona a Durham-ului. In catedrala se tin regulat slujbe si
servicii religioase pentru credinciosi. In afara zilelor de luni si unele
vacante, corul canta zilnic in catedrala. Episcopii din Catedrala Durham au fost niste printi-episcopi cu foarte mare putere si influenta pana pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Scaunul episcopal din Durham inca are o importanta semnificativa, fiind al patrulea ca importanta in ierarhia Bisericii Anglicane. Episcopia din Durham isi are radacinile adanc infipte in timp. Astfel, aceasta se intinde pana la dioceza de Lindisfarne, infiintata de catre Sfantul Aidan, la indemnul lui Oswald de Northumbria, in jurul anului 635.
Episcopia a
functionat pana in anul 664, moment in care aceasta a fost mutata la York. Abia
in anul 678 aceasta avea sa fie reinstalata, meritul fiind al arhiepiscopului
de Canterbury. Comunitatea din manastirea Lindisfarne a daruit zonei multi
sfinti, dintre care, Sfantul Cuthbert este cel caruia i se datoreaza evolutia
Catedralei Durham. Dupa mai multe
raiduri ale vikingilor, monahii au parasit Lindsfarne-ul in anul 875, luand cu
ei si relicvele Sfantului Cuthbert. Dioceza de Lindisfarne a ramas ambulanta
pana in anul 882, cand o noua comunitate a fost restabilita in
Chester-le-Street. Episcopia si-a avut sediul in acest loc pana in anul 995,
cand alte incursiuni barbare au cauzat retragerea din nou a calugarilor. Conform legendelor locale, dupa aceasta a doua parasire, calugarii s-au tinut dupa doua servitoare ce mergeau sa caute o vaca maronie pentru muls. Urmand acestora, ei au ajuns intr-o peninsula formata pe unul din malurile raului Wear. In acest moment,
cosciugul ce purta relicvele Sfantului Cuthbert a devenit imposibil de ridicat
sau miscat. Calugarii au luat aceasta minune drept semn al faptului ca noul
locas trebuie sa fie ridicat pe acel loc. Intre alte motive
vehiculate pentru alegerea locului de ridicare a noului locas, s-a vehiculat si
aceea conform careia locul a fost ales pentru calitatea lui defensive si a protectiei
de care se putea bucura la acea data din partea lui Earl de Northumberland.
Episcopul de atunci, Aldhun, avea legaturi stranse cu familia de Earl. In orice caz, strada ce incepe de la Bailey si care trece prin fata turnurilor de est ale Catedralei Durham, terminandu-se in fata Palatului Verde, se numeste pana astazi - Aleea Vacii Maro. Initial, in acest loc a fost ridicat un locas provizoriu, din lemn procurat din padurea din apropiera, pentru a pastra relicvele Sfantului Cuthbert. Mai apoi, acestea au fost mutate intr-un locas mai viguros, tot din lemn, cunoscut sub denumirea de Biserica Alba.
Aceasta biserica avea sa fie inlocuita si ea trei ani mai tarziu, in anul 998, cu o cladire din piatra, cunoscuta tot sub denumirea de Biserica Alba. Pana in anul 1018 doar turnul de vest mai ramasese neterminat. In scurt timp,
Catedrala Durham avea sa devina un loc de pelerinaj, mai ales datorita
moastelor Sfantului Cuthbert. Regele Canute a fost unul dintre primii pelerini.
Acesta a acordat catedralei si comunitatii acesteia multe privilegii si mult
teren in zona. Pozitia defensiva
a catedralei, alaturi de profitul ce curgea continuu de pe urma pelerinilor,
cat si puterea ce se concentrase in Catedrala Durham, a asigurat formarea, in
jurul catedralei, a unui orasel. Usor usor acesta va ajunge modernul oras existent
azi. Catedrala ce se
vede astazi a fost proiectata initial sub primul episcop al ei, William de St.
Carilef. Constructia acesteia a inceput in anul 1093. Datorita faptului ca
William a murit inainte de terminarea primei ei faze de ridicare, in anul 1135,
acesta a incredintat proiestul succesorului sau, Ranulf Flambard. Masiva cladire impresioneaza prin tavanul boltit al navei, cu arcuri transversale sprijinite pe coloane laterale. Impresionanti sunt si contrafortii cladirii, imbinati ingenios pe laterale. Aceste trasaturi
arhitecturale se dovedesc a fi precursorii arhitecturii gotice din nordul
Frantei, care va inflori cateva decenii mai tarziu. Acestea se datoreaza
pietrarilor normani, caci in rest, intreaga cladire se inscrie in arhitectura
romanica. In secolul al XII-lea, episcopul Hugh de Puiset a adaugat catedralei Capela Galilee, alegand ca loc capatul vestic al acesteia. Cunoscuta si sub denumirea de Capela Fecioarei, Capela Galilee pastreaza ramasitele venerabilului Bede si ale episcopului Langleys, al carui mormant a blocat usa cea mare de vest a catedralei. William de St.
Carilef, Ranulf Flambard si Hugh de Puiset sunt toti inmormantati in acelasi
parte a catedralei, una dintre anexele acesteia care dateaza din anul 1140. In secolul al XIII-lea avea sa fie ridicata si Capela celor Noua Altare, in capatul estic al catedralei. Aceasta a fost inceputa sub Richard cel Sarac (1228-1237). Turnul central al catedralei din aceasta perioada a fost daramat de un fulger, cel actual datand din secolul al XV-lea.
Mormantul lui Cuthbert a fost daramat la ordinele lui Henry al VIII-lea, in anul 1538, insa ramane totusi un loc cu o puternica incarcatura sentimentala pentru credinciosi. Doi ani mai
tarziu, in anul 1540, manastirea benedictina din Durham a fost dizolvata. Cu
toate acestea, cea mai mare parte a catedralei s-a pastrat foarte bine din punct
de vedere arhitectural. In anul 1650,
Catedrala Durham a fost transformata in inchisoare a prizonierilor de razboi.
Aici au fost inchisi si prizonierii scotieni capturati in Lupta de la Dunbar,
din data de 3 septembrie 1650. Aproape 5.000 de prizonieri au murit in drum
spre catedrala sau in aceasta. Trupurile lor au fost inmormantate in morminte
fara nume si semne distinctive. Putinii supravietuitori au fost imbarcati pe vapoare cu destinatia Indiile de Vest, Virginia si Massachusetts. In jur de 150 de prizonieri scotieni au fost dusi in Berwick, Maine, in luna decembrie a anului 1650. Capela celor Noua
Altare pastreaza o fereastra rozariu din secolul al XVII-lea, refacuta in
secolul al XVIII-lea, si o statueta a lui William van Mildert, ultimul
print-episcop (1826-1836) si ultimul conducator ce a stat in spatele fondarii
Universitatii Durham. In anul 1986,
Catedrala Durham, alaturi de Castelul din apripiere, a devenit Patrimoniu Mondial.
UNESCO a clasificat Catedrala Durham ca fiind "cea mai mare catedrala si
cel mai perfect monument de factura arhitecturala normana din Anglia". Astazi, Catedrala Durham ramane scaunul episcopal al episcopului de Durham. Aceasta catedrala a fost folosita si in industria filmului. Aici s-a turnat filmul Harry Potter, catedrala fiind pentru film celebra scoala de vrajitorie - Hogwart. In film, catedralei i s-a adaugat o spira deasupra celor doua turnuri masive pentru a o face mai putin proeminenta. Si alte filme au fost turnate in incinta Catedralei din Durham (ex: Elizabeth). [ sus ] |
